Atelierele reprezintă filiala românească a studioului de scriere creativă Words of a Feather, fondat de scriitoarea Amy Han. Amy desfășoară atelierele de mai bine de 10 ani în Melbourne, Australia, și online.
În timpul atelierelor, organizatorii propun scrierea de texte de ficțiune, poezii, scrisori și eseuri pornind de la practica unor autori, poeți, mișcări literare și stimuli (vizuali, auditivi, tactili). Astfel, fiecare săptămână este dedicată scrierii pe baza unui alt stimul, care poate fi inspirat din operele unor autori precum Han Kang, Georges Perec, Rebecca Watson, Jennifer Egan și mulți alții.
Atelierele sunt construite în așa fel încât să existe în jur de 30 de minute de scris propriu-zis, după care doritorii pot să citească și să primească feedback de la Livia și de la ceilalți participanți.
La finalul atelierelor, participanții vor primi un exercițiu creativ pe care îl pot realiza în timpul lor liber și care poate fi discutat la următoarea întâlnire.