𝐓𝐚𝐭𝐢𝐚𝐧𝐚 𝐍𝐢𝐜𝐮𝐥𝐞𝐬𝐜𝐮 este una dintre cele mai importante autoare române contemporane de biografie narativă și nonficțiune literară. Fost jurnalist BBC World Service la Londra și București, ea s-a impus printr-o formulă originală, la granița dintre document, literatură și investigație istorică. A debutat cu volumele Spovedanie la Tanacu (2006) și Cartea judecătorilor (2007), care au inspirat filmul După dealuri al lui Cristian Mungiu, premiat la Cannes. Au urmat romanele Nopțile Patriarhului, În țara lui Dumnezeu, Povestea domniței Marina și a basarabeanului necunoscut, apoi seria de biografii : Regina Maria. Ultima dorință, Mihai I, ultimul rege al românilor, Viața lui Corneliu Zelea Codreanu, Viața lui Arsenie Boca, Regele și Duduia, Seducătorul domn Nae, Singur. Viața lui Mihail Sebastian și Viețile și morțile lui Constantin Noica.
Despre 𝐕𝐢𝐞𝐭̦𝐢𝐥𝐞 𝐬̦𝐢 𝐦𝐨𝐫𝐭̦𝐢𝐥𝐞 𝐥𝐮𝐢 𝐂𝐨𝐧𝐬𝐭𝐚𝐧𝐭𝐢𝐧 𝐍𝐨𝐢𝐜𝐚 Cristian Preda nota: „Tatiana Niculescu reușește să restabilească niște adevăruri simple, dar din păcate uitate despre Constantin Noica: e mai degrabă filosof al limbii decât ideolog, a fost mai curând naiv decât avid de putere când s-a aliniat legionarilor, nu trebuie scuzat pentru prostia politică, dar trebuie admirat pentru încrâncenarea cu care a vrut să dea viață unei culturi românești, ca și pentru zelul cu care a căutat discipoli deștepți și harnici. Cartea nu le va plăcea nici detractorilor, nici admiratorilor fanatici ai lui Noica, dar va fi mult apreciată de aceia care înțeleg să plaseze viața unui om, fie și a unui înțelept, în istoria pe care a trăit-o acela, nu în împrejurările în care viețuiesc cei care au întotdeauna pregătită tămâia, fie pentru laude, fie pentru noi înmormântări simbolice.”
𝐕𝐢𝐞𝐭̦𝐢𝐥𝐞 𝐬̦𝐢 𝐦𝐨𝐫𝐭̦𝐢𝐥𝐞 𝐥𝐮𝐢 𝐂𝐨𝐧𝐬𝐭𝐚𝐧𝐭𝐢𝐧 𝐍𝐨𝐢𝐜𝐚- Lansare de carte
Publicat 25-05-2026 09:45 - (3 Citiri)Revista de cultură „Familia”, Librăriile Humanitas și Biblioteca Județeană „Gheorghe Șincai” Oradea, în parteneriat cu „Asociația Forumul Bihorean”, organizează miercuri, 27 mai, orele 18, lansarea volumului apărut anul acesta la Editura Humanitas, 𝐕𝐢𝐞𝐭̦𝐢𝐥𝐞 𝐬̦𝐢 𝐦𝐨𝐫𝐭̦𝐢𝐥𝐞 𝐥𝐮𝐢 𝐂𝐨𝐧𝐬𝐭𝐚𝐧𝐭𝐢𝐧 𝐍𝐨𝐢𝐜𝐚, de 𝐓𝐚𝐭𝐢𝐚𝐧𝐚 𝐍𝐢𝐜𝐮𝐥𝐞𝐬𝐜𝐮.
Evenimentul va acea loc la sediul Librăriei-cafenea Humanitas (Str. Armatei Române, nr. 1A), iar alături de autoare vor fi prezenți 𝐃𝐚𝐧-𝐋𝐢𝐯𝐢𝐮 𝐁𝐨𝐞𝐫𝐢𝐮 și 𝐌𝐢𝐫𝐨𝐧 𝐁𝐞𝐭𝐞𝐠.
Lansarea va fi urmată de un dialog cu publicul și de o sesiune de autografe.