Astăzi am desfășurat cea de-a doua zi a proiectului la Stația hidrometrică Sânmartin, unde participanții au descoperit biodiversitatea râului Peța și au lucrat practic cu teste de ADN de mediu.
Le mulțumim partenerilor și reprezentanților acestora pentru implicarea în organizarea și desfășurarea activităților:
▪️ Dorina Radoveț – Agenția Națională pentru Mediu și Arii Protejate – Direcția Județeană de Mediu Bihor;
▪️ Anca Mihociu – Administrația Bazinală de Apă Crișuri.
▪️ Adrian Gagiu – Muzeul Țării Crișurilor Oradea – Complex Muzeal;
▪️ Ștefania Anamaria Ardelean – Biblioteca Comunală Sânmartin.
Le mulțumim pentru participare elevilor și profesorilor de la:
▪️ Liceul Tehnologic „Felix” Sânmartin;
▪️ Liceul Teoretic „Aurel Lazăr” Oradea;
precum și copiilor, tinerilor și adulților care s-au înscris individual și au ales să petreacă timpul în natură, descoperind biodiversitatea locală.
În cele două zile ale proiectului, peste 330 de persoane au participat la activitățile organizate pe malurile Crișului Repede și ale râului Peța. Participanții au avut ocazia să afle mai multe despre ecosistemele locale, speciile de rac din Crișul Repede, Roșioara lui Racoviță și metode moderne de monitorizare a apelor, lucrând direct cu kituri de prelevare a ADN-ului de mediu.
Numărul mare de participanți confirmă interesul comunității pentru activități practice dedicate naturii și mediului înconjurător și evidențiază nevoia unor proiecte care aduc oamenii mai aproape de știință, biodiversitate și patrimoniul natural local.
Mulțumim tuturor participanților, profesorilor și partenerilor pentru curiozitate, implicare și entuziasm!