Bio-Craft 4
Publicat 09:25 - (11 Citiri)Continuăm seria atelierelor BIO-Craft cu elevii clasei a III-a D de la Școala Gimnazială „Oltea Doamna” Oradea, coordonați de prof. înv. primar Petca Luminița .
Atelierul a fost organizat la cerere, în cadrul programului Săptămâna Verde, de Biblioteca Județeană „Gheorghe Șincai” Bihor, în colaborare cu Bogdan Anagnastopol (National Geographic Explorer).
Elevii au plantat semințe în ghivece realizate din material bio și au descoperit cum funcționează imprimarea 3D
Pentru a face legătura mai ușor de înțeles, am folosit exemple din universuri cunoscute: Pikachu (energie), Psyduck (apă), Ditto (transformare ), iar Creeper-ul a fost reinterpretat ca o sămânță care „explodează” pentru a da naștere unei plante.
La final, fiecare participant a plecat acasă cu ghiveciul plantat, o fișă de observație și o figurină 3D la alegere
Înscrieri și propuneri: bibliobihor at yahoo.com