Studenți în vizită
Publicat 13:58 - (15 Citiri) Astăzi am avut bucuria de a primi în vizită la Biblioteca Județeană "Gheorghe Șincai" Bihor pe studenții din anul I ai Facultății de Litere de la Universitatea din Oradea.
Însoțiți de doamna lect. univ. dr. Anca Tomoiagă, tinerii au participat la un tur de acomodare și familiarizare cu spațiile și serviciile bibliotecii. Pe parcursul vizitei, au descoperit biroul de înscrieri, Makerspace-ul, Amfiteatrul, dar și Secția de Literatură, unde interesul s-a îndreptat în mod special spre zona de critică literară.
La etajul al doilea, studenții au explorat colecțiile de Științe și Mediateca, iar prezentarea noilor dotări – unitățile de auto-împrumut și stațiile de scanare – le-a oferit o perspectivă modernă asupra serviciilor bibliotecii. Studioul de podcast a stârnit, de asemenea, mult interes și entuziasm.
La final, discuțiile s-au concentrat pe oferta educațională și culturală a bibliotecii, precum și pe oportunitățile profesionale pe care aceasta le poate oferi în viitor. Studenții filologi au fost încurajați să se implice în cluburile și activitățile organizate și să vină cu idei pentru proiecte viitoare.
Le mulțumim pentru vizită și îi așteptăm cu drag să revină alături de noi!