De la debutul din anul 2000 cu două romane (Efemerida și Balul Fantomelor) RADU PARASCHIVESCU publică Bazar bizar, Fanionul roșu. Campioni de vis, gesturi de coșmar, Fie-ne tranziția ușoară. Mici rostiri cu tâlc, Ghidul nesimțitului, Mi-e rău la cap, mă doare mintea. Noi perle de tranziție, Cu inima smulsă din piept, Dintre sute de clișee. Așchii dintr-o limbă tare, Fluturele negru, Toamna decanei: convorbiri cu Antoaneta Ralian, Astăzi este mâinele de care te-ai temut ieri, Maimuța carpatină, Muște pe parbrizul vieții. Nou catalog de perle, România în 7 gesturi, Noi vorbim, nu gândim. Nouă colecție de perle românești, Cum gândesc politicienii (Cum? Gândesc politicienii?). Catalog de perle, Aștept să crăpi (de astăzi, în prime-time), Cartea râsului și a cercetării, Ce se întâmplă cu creierul dacă înveți cuvinte noi în timp ce faci sex, Două mături stau de vorbă. Scene românești, Orice om îi este teama. Un partid, doi ani și trei premieri, În lume nu-s mai multe Românii (planetei noastre asta i-ar lipsi), Omul care mută norii, Recviem vesel pentru tata, Vitrina cu șarlatani, Acul de aur și ochii Glorianei, Noi suntem români (nimeni nu-i perfect) și Podul Diavolului, Humanitas, București, 2022. Este, de asemenea, prezent cu texte în mai multe volume colective.
Totodată, RADU PARASCHIVESCU a tradus peste o sută de cărți din autori britanici, americani, canadieni ori francezi (printre alții Salman Rushdie, Julian Barnes, John Steinbeck, William Golding, William Burroughs, Kazuo Ishiguro, James R. Wallen, Jonathan Coe, David Lodge, Virginia Woolf, François Mauriac, Scott Turow, John Grisham, Des MacHale, Nick Hornby).
În martie anul acesta, RADU PARASCHIVESCU mărturisea într-un interviu: „Iertaţi-mă … dar nu va veni nicio salvare de nicăieri. Vor veni maşini de salvare la bolnavi, asta, da. În rest, vom regresa în continuare, oricât de optimişti s-ar arăta unii şi alţii. Şi mie mi-ar plăcea să cred că peste doi-trei ani vom începe să simţim o întremare socială, etică şi culturală care să ne smulgă din mlaştină. Dar nu mai am asemenea iluzii. Văd cât de bine se simt patogenii bipezi din lumea românească sub ochiul public şi îmi dau seama că speranţa devine treptat o fantezie (încă) nepedepsită. În lumea contraculturii şi a antimodelelor, să fii optimist înseamnă să nu mai ai contact cu realitatea.”