Cu această ocazie, îi veți putea întâlni pe cei trei câștigători: Iulian Bocai (proză), Anastasia Gavrilovici (poezie) și Adina Popescu (literatură pentru copii). Lor li se vor alătura trei invitați cu totul speciali. Este vorba despre Florin Iaru, poet și prozator marcant, dar și un pionier al formării noilor scriitori prin intermediul cursurilor de creative writing pe care le susține de peste zece ani fie singur, fie împreună cu scriitorul Marius Chivu; Radu Vancu , poet, prozator, diarist, eseist, poate cea mai complexă personalitate literară a generației sale; și Alex Moldovan, cel mai îndrăgit scriitor de literatură pentru copii, autorul seriei „Olguța”, citită pînă acum de sute de mii de elevi.
Vă așteptăm la acest eveniment deosebit să-i cunoașteți pe câștigători, să aflați la ce proiecte vor lucra pe timpul rezidenței orădene, să asistați la o scurtă dezbatere cu invitații pe tema importanței burselor și rezidențelor de creație, să intrăm în dialog deschis chiar în mijlocul comunității care face posibil acest program.