A participat la nivel de armată la cele mai dificile aplicații, acordându-i-se încrederea de a face parte din unitatea de alarmă a Regimentului, zburând în luptă în condiții dificile împotriva aviației inamice. Mereu cerea comandanților să fie inclus în formațiile de luptă cele mai dificile împotriva aviației inamice: ” Vreau să zbor, să aud motorul mergând rotund, să văd patrule de vânători în stânga și în dreapta, să văd întinsa și rodnica câmpie a patriei sub aripile de oțel”.

În anul 1952 regimul politic a devenit foarte dur și marele și talentatul aviator Radu Theodoru ajunge să fie îndepărtat de la zbor din punct de vedere politic, fiind scos în rezervă.

Frecventând Cenaclul literar de la Sibiu, și-a încercat talentul scriind nuvela „Răscoala lui Mihai Viteazu” și romanul istoric numit „Brazdă și paloș”, devenind un scriitor profesionist. Datorită talentului literar este rugat să meargă la Timișoara și să sprijine aici dezvoltarea mișcării literare românești, fiind numit președintele Uniunii Scriitorilor din Timișoara. A înființat aici prima asociație a scriitorilor români din sudul Transilvaniei.

Dacă a văzut că nu mai poate cuceri spațiul aerian, a încercat să evadeze marea. Așa s-a născut barca pe care a numit-o „Haihui”, o ambarcațiune cu care a navigat pe Dunăre.
Aviatorul și marinarul Radu Theodoru și-a pus în plan să facă înconjurul pământului pe apă. El a introdus în limbajul curent al navigatorilor termenul „circumterra”. După ce a obținut brevetul internațional de comandând de iaht cu vele, a început să-și pună planul în aplicare.

În anul 1987 face primele încercări cu iahtul „Decebal 1” până în Marea Egee. Fiindcă vasul dezvolta performanțe slabe a construit la Șantierul Oltenița „Decebal 2”. Cu el spera să facă înconjurul lumii.
A continuat să scrie până s-a ivit din nou șansa să piloteze aparate ușoare de zbor care decolau de pe un aerodrom sportiv de lângă București. Opera de scriitor a lui Radu Theodoru este vastă: romane istorice; romane cu subiecte contemporane; cărțile mării; romane științifico-fantastice; romane document; romane de analiză politică; nuvele.

În prezent Radu Theodoru continuă să creadă în patriotism: „E așa de simplu. Te naști. Nu este un adaus. Este foarte firesc. La mine se motivează și prin familie. Mă pot desprinde de pământul ăsta în care generații întregi de-ai mei sunt acolo, în iarba aia, frontul războiului.”

La mulți ani!