Acest volum, semnat de Dan Horațiu Popescu, impecabil documentat și excelent scris, este însă mult mai mult decât atât, este un tulburător și convingător tablou de epocă. Al epocii atât de speciale de după primul război mondial, la Londra, ca și la București, când, printre atâtea noi idei, cea a integrării europene avea străluciri literare, iar scriitorii români se aflau în primele rânduri. Tot ce pot să sper este că Dan Horațiu Popescu își va continua cercetarea și prin tabloul epocii de după cel de al doilea război mondial, și va reuși să ajungă pe treptele abrupte ale istoriei până azi.