În noul roman al scriitorului Bogdan Boeru, Benedictiana este o cetate imaginară, așezată undeva pe teritoriul Siriei actuale, într-un sfârșit de secol XII bulversat de căderea Ierusalimului și populat cu personaje puternice, emblematice. Ele trăiesc aventuri spectaculoase, fantastice, dar și drame ale propriilor măriri și prăbușiri, orbite fiind de iluzorii ambiții personale și captive ale unor ideologii pe care nu le pot depăși. Toată această încleștare umană, de culturi, credințe, etnii și idealuri este profund tulburată de niște fenomene ieșite din comun, pe care nimeni nu și le explică dar cu care toți se confruntă în moduri și cu efecte neașteptate. Romanul ne dă ocazia să ne lăsăm seduși de această lume îndepărtată, pe cât de fascinantă prin elementele fantastice, pe atât de vie și de autentică prin amănuntele istorice de o acuratețe și bogăție remarcabile. Scriitura lui Bogdan Boeru este una cinematică, cu cadre ample, dinamice și detalii revelatoare de taine ascunse, pe un ritm care te ține prins până la finalul dramatic. Privită din zarea secolului XXI, acțiunea își dorește a fi o lecție despre cum ar putea fi abordate frământările contemporaneității, plecându-se de la constatarea simplă că, înainte de a ne construi identitatea pe fundamente religioase, politice, etnice etc, suntem oameni.

Cartea va fi prezentată de Conf. Univ. Dr. habil. Florin Ardelean. Prezentare va fi urmată de un dialog al autorului cu publicul și de o sesiune de autografe.

10 23 Afis General Turneu Toamna 2023 Copy

10 23 Afis Oradea Toamna 2023 Copy