Săptămâna Verde, cu energie, creativitate și voie bună, la bibliotecă!
Publicat 23-10-2026 11:58 - (58 Citiri)Am avut bucuria de a-i primi la Biblioteca Județeană „Gheorghe Șincai” Bihor pe elevii clasei a IX-a D de la Liceul Economic „Partenie Cosma”, dornici să descopere că biblioteca este mult mai mult decât un loc al cărților: este un spațiu al experiențelor, al cunoașterii și al descoperirilor multimedia.
Vizita a început cu un tur ghidat, în cadrul căruia liceenii au explorat sălile bibliotecii și au descoperit colecțiile noastre speciale. În ton cu tema Săptămânii Verzi, ne-am oprit și la rafturile dedicate ecologiei și nutriției sănătoase. Tinerii au demonstrat interes și receptivitate față de importanța alegerilor responsabile pentru mediu și a unui stil de viață echilibrat.
Surpriza zilei a venit la Secția Artă-Mediatecă! Aici, muzica a dat tonul unei atmosfere relaxate și pline de voie bună. Elevii s-au lăsat purtați de ritm, au făcut câțiva pași de dans și ne-au demonstrat că arta aduce oamenii împreună.
Printre oaspeții noștri am descoperit și pasionați de șah, care s-au provocat reciproc la partide captivante, transformând vizita într-o adevărată aventură a minții și a spiritului de competiție!
Ne-am despărțit cu zâmbete, energie pozitivă și speranța unor noi întâlniri. Ne bucurăm că am putut oferi elevilor o experiență de învățare alternativă, în care educația ecologică, lectura, cultura și distracția s-au împletit armonios!
Mulțumim doamnei diriginte Monica Kalmar pentru însoțire și implicare!
Vă mai așteptăm cu drag la bibliotecă, pentru noi experiențe și descoperiri!