Proiectul ”Biblioteca Bunicilor”
Publicat 27-07-2022 13:07 - (595 Citiri)”Biblioteca Bunicilor” proiectul demarat în luna mai, merge înainte pas cu pas. Obiectivul proiectului este acela de a duce cărți, a le organiza și a face activități cu ”Bunicii” aflați în instituții de ocrotire.
În data de 20 iulie am făcut a treia vizită la Dumbrava, căminul condus de domnul Viorel Pașca, locația în care Dumnezeu poartă de grijă. Echipa din Biblioteca Județeană ”Gheorghe Șincai” care merge la Dumbrava și ține legătura cu administratorii de acolo este formată din Aurica Roșca și Delia Pantea.
O minunată întâlnire de suflet, la Șoimi!
Publicat 15-07-2022 14:15 - (729 Citiri)Am petrecut câteva ore cu totul speciale în ziua de 13 iulie 2022, alături de oameni delicați și sensibili, care ne-au impresionat până la lacrimi. O întâlnire de suflet a trei bibliotecari, Doina, Luminița și Alin, o interpretă talentată a Bihorului nostru drag, Oana Berdie și bunicii minunați de la Așezământul pentru bătrâni “Casa mea Eden” din Șoimi, condus de prietenul nostru Mihai. Doi colaboratori de suflet ai instituției noastre.
A doua întâlnire a clubului de șah
Publicat 13-07-2022 15:24 - (500 Citiri)Astăzi ne-am întâlnit pentru a doua oară la clubul de șah, la Mediatecă. Micii șahiști au învățat rocada, singura mișcară legală în care regele, cea mai importantă piesă de pe tablă, mută două pătrățele, au jucat nenumărate partide și au legat noi prietenii.
Clubul de lectură în limbi moderne
Publicat 06-07-2022 15:19 - (1464 Citiri)Întâlnirile în cadrul Clubului de lectură în limbi moderne continuă, proiect inițiat de Universitatea din Oradea în parteneriat cu Biblioteca Județeană „Gheorghe Șincai” Bihor. Astăzi, 4 iulie 2022, de la ora 14:00, în Ludotecă a avut loc activitatea în limba engleză, cu participarea copiilor din Tabăra de vară de la Școala Internațională din Oradea, coordonați de prof. Anamaria Ungur și Zsigmond Julia.
Prima întâlnire a clubului de șah
Publicat 06-07-2022 14:43 - (574 Citiri)Azi, 6 iulie 2022 a avut loc prima întâlnire a clubului de șah organizat la Mediateca Bibliotecii Județene „Gheorghe Șincai” într-o atmosferă plăcută și relaxantă. Participanții la club au avut ocazia să-și exerseze strategiile pe eșichierul alb-negru cu 64 de pătrățele. Așteptăm cu nerăbdare noua întâlnire care va avea loc miercurea viitoare, de la aceeași ora, pentru a descoperi cât mai mult din tainele sportului minții....
Zilele festivalului Medieval 2022
Publicat 01-07-2022 09:49 - (1446 Citiri)Nobili cavaleri, preacinstite doamne, frumoase domniţe, viteji prinţi! Vă invităm să vizitaţi standul Bibliotecii Judeţene „Gheorghe Şincai" în zilele Festivalului Medieval 2022! Vom împărţi materiale promoţionale, fluturasi, vom oferi informaţii despre noi şi sperăm să vă stârnim curiozitatea şi interesul! Vă aşteptam între 1 şi 3 Iulie, începând cu ora 10 în curtea interioară a Cetaţii Oradea!
Club de șah la bibliotecă
Publicat 14-06-2022 12:52 - (826 Citiri)Vă invităm, începând cu data de 6 iulie, în timpul vacanței de vară, la Clubul de șah organizat la Mediateca Bibliotecii Județene „Gheorghe Șincai”.
Întâlnirile vor avea loc în fiecare miercuri, începând cu orele 9 și se adresează iubitorilor de șah, utilizatori ai bibliotecii cu vârsta de peste 7 ani.
Ne propunem popularizarea practicării șahului în rândul copiilor, dar îi invităm și pe cei care practică deja acest sport să ni se alăture.
Maratonul artelor - Kiwanis Art Oradea
Publicat 08-06-2022 12:33 - (2790 Citiri)Maratonul artelor, un eveniment organizat de Asociația Kiwanis Art Oradea, partenera Bibliotecii Județene “Gheorghe Șincai” Bihor.
„Ne-am propus să organizăm acest maraton și dorim să facem din el un eveniment anual pentru că încercăm să le arătăm copiilor pasionați de muzică, dar care nu ajung pe podium la concursuri, că sunt apreciați, să le oferim ocazia să se manifeste în fața publicului, și să-i încurajăm și pe alții să le urmeze drumul. Aceasta este misiunea Kiwanis Art Oradea de la înființare, din 2010”, a declarat Iuliana Păcurar, membru fondator al asociației.
Sărbătoarea IEI Românești
Publicat 08-06-2022 10:27 - (584 Citiri)Biblioteca județeană "Gheoghe Șincai" Oradea, orgazizează concursul: ”Purtăm IE cu mândrie.”
Regulament de participare.
Vă invităm ca în perioada de- 9–22 iunie 2022 să trimiteți fotografii pe pagina de Facebook IA Oradea în comentarii la afișul evenimentului ”Sărbătoarea IEI Românești ”
Câștigătorii vor primi premii, cărți.
Revista de cultură Várad - Kocsis Csaba
Publicat 04-06-2022 10:11 - (508 Citiri)Sâmbătă, 4 iunie, în Amfiteatrul Bibliotecii a avult loc întâlnirea cu domnul Kocsis Csaba.
În Amfiteatrul Bibliotecii a avult loc întâlnirea cu domnul Kocsis Csaba colaborator al revistei de cultură Várad, ziarist, scriitor, poet, artist fotograf, manager cultural, muzician. Autorul din Berettyóújfalu a prezentat volumele de poezii pentru copii Apák napja şi Megrajzolom az ebédet. Copiii de la Şcoala Gimnazială Szacsvay Imre (clasa I- au învăţat şi din poeziile lui Kocsi Csaba, şi au căntat împreună cu el.
Revista de cultură „Várad”
Publicat 03-06-2022 19:46 - (676 Citiri)Sâmbătă, 4 iunie 2022, de la orele 11.00 întâlnire cu domnul Kocsis Csaba în Amfiteatrul Bibliotecii
Biblioteca Județeană „Gheorghe Șincai” - Compartimentul Revista de cultură „Várad” vă invită Sâmbătă, 4 iunie 2022, de la orele 11.00, la prezentarea celui mai recent număr al revistei și la întâlnirea cu domnul Kocsis Csaba, colaborator al revistei, ziarist, scriitor, poet, artist fotograf, manager cultural, muzician.
Conferințele Familia
Publicat 03-06-2022 10:04 - (544 Citiri)Joi, 2 iunie, în Sala Mare a Primăriei Oradea, a avut loc întâlnirea cu Teodor Baconschi – Optimismul fără scrupule al utopiei și moderația conservatoare.
Revista de cultură FAMILIA, în parteneriat cu Biblioteca Județeană Gheorghe Șincai Oradea și Consiliul Județean Bihor, a organizat joi, 2 iunie, în Sala Mare a Primăriei Oradea, conferința eseistului, gânditorului și diplomatului de carieră TEODOR BACONSCHI, Optimismul fără scrupule al utopiei și moderația conservatoare.
PLANTROPOLIS - A venit dna Aricescu !!!
Publicat 03-06-2022 09:49 - (932 Citiri)Vizita d-nei Aricescu - mascota programului Plantropolis
Dna Aricescu a verificat recolta din bacuri, apoi am mâncat ceea ce mânuțele copiilor au cultivat. Picnicul a fost extrem de reușit spre încântarea copiilor. Clasa "Clopoțeilor" de la Liceul Teologic Baptist Emanuel împreună cu clasa I de la Colegiul Național Iosif Vulcan, au cântat, au citit și socializat într-o frumoasă zi a începutului de iunie.
Conferințele Familia
Publicat 01-06-2022 12:03 - (568 Citiri)Revista de cultură FAMILIA, în parteneriat cu Biblioteca Județeană Gheorghe Șincai Oradea și Consiliul Județean Bihor, organizează joi, 2 iunie, ora 17, în Sala Mare a Primăriei Oradea, conferința eseistului, gânditorului și diplomatului de carieră TEODOR BACONSCHI, Optimismul fără scrupule al utopiei și moderația conservatoare.