Încărcare....
 

Noutăți Biblioteca Județeană „Gheorghe Șincai”

Săptămâna colindelor

Publicat 22-12-2023 08:28 - (281 Citiri)

E vremea colindelor! Cu mic , cu mare , echipe de colindători au venit la Biblioteca să colinde și să vestească Sărbătoarea Naşterii Domnului.
Colinde frumoase au răsunat în Holul Polifuncțional .

Sărbători frumoase tuturor, cu liniște și pace!

Bibliovibes - Bihorul colindă

Publicat 21-12-2023 12:07 - (216 Citiri)

În prag de sărbători, Proiectul Bihorul colindăBibliovibes” | #educultcentre a organizat o serie de evenimente în cadrul căruia au avut loc concerte de colinde tradiționale, în perioada 3-22 decembrie 2023.

Seria de evenimente a început cu Festivalul "Noi umblăm a colinda" în data 5 decembrie, la Oradea, unde 45 de grupuri de colindători din judeţ, reprezentând toate ciclurile de învăţământ şi tipuri de şcoli, s-au întrecut într-un concurs-spectacol de colinde şi dansuri tradiţionale autentice, inclusiv maghiare, precedat de o paradă a portului popular prin centrul municipiului.

Despre știință în prag de vacanță

Publicat 21-12-2023 10:12 - (103 Citiri)

Săptămâna Şcoala Altfel la Şcoala Gimnazială “Dacia” a coincis cu vremea colindelor. Clasele aflate la colindat au vizitat și biblioteca pentru că noi bibliotecarii Bibliotecii Judeţene am fost şi rămânem prietenii de nădejde ai tuturor copiilor. În periplul lor, clasele au zăbovit la secţia Medicină-Ştiinţe pentru a răsfoi cărți și a afla răspunsul la întrebări complicate.

Şcoala Altfel -Școala Dacia

Publicat 20-12-2023 11:15 - (117 Citiri)

Dna Diana Mihaela Mojolic, împreună cu clasa pregătitoare H a Şcolii Gimnaziale „Dacia” au venit la Biblioteca Judeţeană pentru a ne colinda şi a citi o poveste de Crăciun. Şcoala Altfel este o ocazie specială pentru a cunoaşte lumea cărţilor. Copiii au avut ocazia să privească pentru prima oară printr-un microscop. Curioşi, bucuroşi şi cuminţi, au plecat să facă ultimele pregătiri înaintea de venirea Moşului.

Bibliovibes

Publicat 20-12-2023 09:10 - (153 Citiri)

Proiectul Bibliovibes #educultcentre al Bibliotecii Județene ”Gheorghe Șincai” s-a apropiat de publicul orădean printr-o serie de evenimente care au adus vibrație pozitivă și eleganță în ajun de sărbători. Evenimentele cu intrare liberă au făcut săli pline, neîncăpătoare în raport cu cererea, ne referim la concerte, un recital de poezie, o conferință și o lansare de carte.

Cântece de Crăciun

Publicat 18-12-2023 12:40 - (130 Citiri)

Azi, 18 decembrie 2023, am avut ocazia și bucuria de a asculta cântece de Crăciun în interpretarea elevilor din clasele VII-VIII, de la Centrul Școlar de Educație inclusivă Bonitas.

Elevii au interpretat trei cântece specifice sărbătorilor de iarnă, în limba maghiară, română și engleză, sub îndrumarea doamnelor profesoare Dan Beáta și Pușcaș Carla, care i-au însoțit.

Vă mulțumim pentru momentul artistic oferit și vă dorim un Crăciun binecuvântat tuturor!

Vă invităm să vizionați clipul pregătit pentru dumneavoastră de colegii noștri și să îi ascultați pe acești elevi minunați ai centrului mai sus menționat.

Sărbători Fericite! Békés Karácsonyt !

Publicat 18-12-2023 10:02 - (79 Citiri)

Megjelent a Várad kulturális folyóirat ez évi utolsó, 12. száma.
Minden kedves olvasónknak áldott, békés karácsonyt, és örömökben gazdag új évet kívánunk!

A apărut ultimul număr din anul 2023 al Revistei de Cultură „Várad”.
Le dorim cititorilor noştri un Crăciun binecuvântat şi un La Mulţi Ani călduros!

Colindăm, colindăm

Autor: deliapantea - Publicat 15-12-2023 10:07 - (196 Citiri)

Elevii clasei a III de la Colegiul Național ”Iosif Vulcan” conduși de profesor Rodica Panti au venit în vizită la Șezătoarea de la Bibliotecă, din data de 8 decembrie 2023 . Parteneri vechi de activități ne-au încântat cu colinde și cu dansuri populare pregătite special.