GUSTAVE FLAUBERT s-a născut la 12 decembrie 1821 în spitalul din Rouen, unde tatăl său era chirurg. Sănătatea șubredă, dar și sensibilitatea sa aparte îl determină să renunțe la o carieră juridică pentru a se dedica scrisului. Un estet laborios și rafinat, Flaubert va deveni unul dintre cei mai valoroși romancieri francezi ai secolului al XIX- lea și un reprezentant de marcă al literaturii universale. Scrierile sale (romane, nuvele sau povestiri), apelând când la o formulă realistă (Doamna Bovary, Educația sentimentală), când la una romantică (Salammbo, Ispitirea Sfântului Anton), când la una mixtă (Trei povestiri), îl impun drept unul dintre întemeietorii romanului modern, părinte al naturalismului și teoretician al specificului esteticului. Opera lui este completată de voluminoasa Corespondență, adevărată capodoperă a genului epistolar (4273 de scrisori, cu 279 de corespondenți), deosebit de utilă pentru descoperirea concepțiilor sale artistice și în care abordează subiecte dintre cele mai variate, de la politică și religie, la moravuri și obiceiuri. S-a stins din viață subit, în urma unei congestii cerebrale, la 8 mai 1880.
Synesthesia- octombrie
Publicat 01-11-2024 08:14 - (24 Citiri)La ultima întâlnire a clubului de lectură „Synesthesia”, s-a discutat despre Emma Bovary și complexitatea personajului său. Văzută de unii ca o eroină, de alții ca o femeie nefericită, Emma i-a provocat pe participanți să dezbată curajul ei de a visa într-o societate limitativă.
S-a dezbătut și perspectiva lui Flaubert asupra artei: artistul trebuie să fie „invizibil și atotputernic” în opera sa. O seară plină de reflecții despre libertatea individuală și puterea literaturii!