Simbolul al luxului și eleganței, hotelul Ritz din Paris atrage o pleiadă de artiști și celebrități internaționale, printre care Hemingway, Picasso, Cole Porter, Marlene Dietrich, Coco Chanel și Scott Fitzgerald. Este decorul somptuos în care se desfășoară furtunoasa poveste de dragoste a unei starlete americane nonconformiste și a unui francez cu vederi conservatoare, palatul în care devin prințesă și cavaler, prinși într-o relație care e mereu altceva decât le pare lor a fi.
Adevărata încercare îi așteaptă însă în iunie 1940, când armata germană ocupă Parisul și își stabilește cartierul general la Ritz. De acum încolo, la fel ca toți concetățenii lor, și trebuind în plus, să ascundă un secret ce le-ar putea fi fatal, încearcă să găsească o cale de a supraviețui, dar și de a-i sabota pe naziștii cărora le ține piept Rezistența franceză. În cei patru ani ai Ocupației, acțiunile îndrăznețe ale lui Blanchet și ale lui Claude, încununate de succes, schițează un tablou complex al adevăratului curaj: este aceasta o atitudine afișată, sau un risc asumat în repetate rânduri, pe ascuns? Și care este dovada unei iubiri adevărate, intrată pe un făgaș tragic?"
Născută pe 24 noiembrie 1962 la Indianapolis, MELANIE BENJAMIN a studiat la Indiana University Indianapolis. În 1988 s-a căsătorit cu Dennis Hauser, au împreună doi copii și locuiesc la Chicago. Cu numele Melanie Hauser a publicat povestiri în In Pose Review și The Adirondack Review, una câștigând în 2001 un concurs de proză scurtă al Radioului Public din Chicago, și două romane. Cu pseudonimul Melanie Benjamin a semnat mai multe romane istorice. Al treilea roman al său, Alice I have Been, apărut în 2010, a fost best-seller național. În 2011, a publicat romanul The Autobiography of Mrs. Tom Thumb, iar în 2013, Soția aviatorului (The Aviator's Wife, Humanitas Fiction, 2019), bestseller internațional aflat în curs de ecranizare. Lebedele de pe Fifth Avenue (The Swans of Fifth Avenue, Humanitas Fiction, 2018) a apărut în 2016, fiind, asemenea romanului anterior, bestseller New York Times și USA Today. Roman publicat în 2018, Femei de Oscar (The Girls in the Picture, Humanitas Fiction, 2020), aduce în prim-plan prietenia dintre două femei celebre, care au marcat istoria filmului hollywoodian. În anul 2019 lui Melanie Benjamin îi apare romanul bazat pe întâmplări adevărate Doamna de la Ritz (The Mistress of the Ritz, Humanitas Fiction, 2020), care dezvăluie o fascinantă poveste de dragoste și eroism din timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Tot de la evenimente istorice pornește și romanul din 2021 Viscolul copiilor(Children of the blizzard, Humanitas Fiction, 2022), inclus de Washington Post pe lista celor mai bune zece cărți ale lunii ianuarie 2021.
Synesthesia- august
Publicat 29-08-2024 09:49 - (190 Citiri)Doamna de la Ritz de MELANIE BENJAMIN a fost lectura dezbătut la Clubul Synesthesia în data de 25 august.
"Un roman captivant bazat pe extraordinara poveste reală a unei americance căsătorite cu directorul de la Ritz, Blanchet Azuello, implicată în lupta clandestină a Rezistenței franceze în timp ce juca rolul de gazdă primitoare pentru nemții care își stabiliseră cartierul general din Paris în somptuosul hotel.
Organizator, Radu Deme.