Programul de calificare „Bazele biblioteconomiei” la Biblioteca Judeţeană „Gh. Şincai”

Autor: , 16.04.2009 13:17

În perioada 30 martie – 10 aprilie Centrul de Pregătire profesională în Cultură Bucureşti a susţinut la Biblioteca Judeţeană „Gheorghe Şincai” Bihor Oradea, programul de calificare „Bazele biblioteconomiei” modulele I şi II , program ce are ca finalitate atestarea participantului în meseria de bibliotecar.

             Lectori ai acestui program au fost doamna Sultana Craia (conferenţiar la Facultatea de Filosofie şi jurnalism din Universitatea Spiru Haret), domnul Gheorghe Buluţă (director al Bibliotecii Centrale a Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” Bucureşti), doamna Silvia Nestorescu (preşedinte al Centrului pentru Formare, Educaţie Permanentă şi Management în Domeniul Culturii), domnul Mircea Popa (director al Bibliotecii Judeţene „Gh. Şincai” Bihor Oradea) şi domnul Constantin Mălinaş (director al Bibliotecii Universităţii din Oradea).

            De asemenea, în aceeaşi perioadă a avut loc lansarea modulului III al programului “Formarea profesională a specialiştilor din biblioteci, muzee şi arhive, care deţin infodocumente şi au în responsabilitate conservarea colecţiilor infodocumentare”. Acest modul este intitulat “Managementul elaborării şi aplicării programelor privind conservarea, prezervarea şi igienizarea colecţiilor infodocumentare din biblioteci, arhive şi muzee. Contribuţii la elaborarea Euroreferenţialului profesiei de conservator: prezentarea şi aprofundarea domeniilor de competenţă. Cursuri, seminarii şi alte lucrări practice de laborator” şi a avut loc sub îndrumarea dr. Vasile Deac, cercetător ştiinţific şi expert în conservarea colecţiilor de bibliotecă.

Cuvinte cheie: Programul de calificare „Bazele biblioteconomiei” la Biblioteca Judeţeană „Gh. Şincai”

« Înapoi la ştiri


Oradea, Str. Armatei Române nr. 1/A    Telefon: 0259-431257, 0359-800363, 0359-800368
Program cu publicul:  Luni – Vineri: 08.00–19.00, Sambata: închis